nisipuri trecătoare viaţa aceasta…

şi mă-ntreb oare lacrima asta din ce ochi străin tinde să se sfărâme
fără urmă…

nu pot vedea departe prin apele tinereţii
albul arcuit nu mai persistă
e adunat într-o linişte din care cu greu mai pot spera să ies…


de ce să mor ţinând îmbrăţişată durerea
iar dragostea pe celălalt colţ de ţărm
o altă tresărire a stelelor
cere iertare lumii absente
un pod
de la poiana celor singuri
unde timpuriu am făcut legământ să iubesc
încă târindu-mi îmbrăţisarea dincolo…

trecătorule
pasul tău e ca o adiere în frunza de mesteacăn
izolată de timp
bustul meu un ol nears în cuptorul ştiinţei
mai desenează printre roci vânt
le pipăi cu ochii deschişi…
nu mă întreba cum mă simt
am deja câteva iertări
dar cei morţi? nu stiu rătăcesc încă
haihui prin lume…